S.A. “DRUMURI-IALOVENI”: PARTENER SIGUR
S.A. “DRUMURI-IALOVENI”: PARTENER SIGUR
Apr 06, 2017

 

S.A. “Drumuri-Ialoveni” este una din cele mai dotate întreprinderi de acest fel cu tehnică performantă pentru reparația și construcția drumurilor. Întreprinderea este formată din trei sectoare - Ialoveni, Hîncești, Nisporeni - și are 231 de angajați.

Instituția desfășoară activități de administrare și întreținere a drumurilor din zona centru a Republicii Moldova, menține drumurile care interconectează  municipiul Chișinău cu zona de sud și vest a țării. În total, S.A. “Drumuri-Ialoveni” are în gestiune rețeaua de drumuri naționale cu o lungime de 318,36 km. Întreprinderea are o dotare bună cu mașini, utilaje și mecanisme, ce permite executarea lucrărilor:

  • autogredere - 10 un.
  • buldozere cu șenile - 2 un.
  • excavatoare / încărcătoare - 12 un.
  • freza - 1 un.
  • compactoare - 11 un.
  • tractoare cu deferite utilaje - 14 un.
  • autospeciale și basculante - 25 un.
  • automacara - 1 un.
  • compresoare - 6 un.
  • utilaj pentru plombarea gropilor prin metoda de injectare - 1 un.
  • utilaj pentru deszăpezirea drumurilor – 1 un.

În anul 2016 au fost îndeplinite lucrări în suma 59,717 milioane lei.

Salariul mediu la întreprindere pentru anul 2016 a constituit 6897 lei, mai mult cu 800 de lei față de anul 2015.

Pe parcursul ultimilor ani au fost încheiate mai multe contracte și executate lucrări de construcție și reparație a unor obiecte importante de infrastructură rutieră:

- îmbunătățirea conexiunii între drumul Chișinău - Hîncești și drumul Chișinău - Leușeni în regiunea centru, lucrări de construcție a drumului de legătură Ulmu – drumul național Chișinău – Leușeni, conform contractului cu Agenția de Dezvoltare Regională Centru;

- lucrările de finisare pentru reabilitarea drumului Chișinău – Hîncești, conform contractului cu întreprinderea cu capital străin  ;

- lucrările de construcție a unui segment de drum lungimea 1,4 km în or. Cimișlia;

- lucrările de reparație capitală a străzii 27 August 1989 din or. Ialoveni conform contractului cu Societatea cu capital străin Genesis International;

- lucrările de amenajare a drumului de acces spre stația 330 KW, Chișinău conform contractului cu Î.S. Moldelectrica.

Conducerea S.A. “Drumuri Ialoveni” acordă o atenție sporită creării  condițiilor de muncă bune pentru angajați - birouri amenajate cu mobilier și tehnica de calcul necesară, atelier de reparație a tehnicii. În colectiv se simte o atmosferă sănătoasă cu dispoziția de a munci.

Le dorim mari succese și felicitări întregului colectiv cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la fondarea întreprinderii.

 

E-Transformare, comunicare