PLAN DE ACȚIUNI PENTRU ACCELERAREA PROGRESULUI LUCRĂRILOR DE REABILITARE A DRUMULUI M3 CHIȘINĂU - GIURGIULEȘTI
PLAN DE ACȚIUNI PENTRU ACCELERAREA PROGRESULUI LUCRĂRILOR DE REABILITARE A DRUMULUI M3 CHIȘINĂU - GIURGIULEȘTI
Mar 03, 2017

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor continuă elaborarea planurilor de acțiuni pentru accelerarea progresului pe drumurile reabilitate cu suportul Instituțiilor Financiare Internaționale. Astfel, la 2 martie 2017, la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a fost organizată o nouă ședință cu antreprenorul SC Pa&Co International SRL (România) pentru finalizarea și semnarea planului de acțiuni pentru alte 2 contracte rămase în portofoliul companiei pe drumul expres M3 Chișinău – Giurgiulești – fr. cu România. Este vorba despre circa 54 km, lucrări finanțate de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în valoare de 24 mil de Euro, finalizate în proporție de aproximativ 80%. Conform planului elaborat lucrările de reabilitare urmează să fie finisate în toamna anului 2017.

Problema întârzierii executării proiectelor din domeniul energetic, al aprovizionării cu apă, infrastructură rutieră și feroviară, cu finanțare străină, a fost discutată și în cadrul unei ședințe prezidate de Prim-ministrul Republicii Moldova, dl Pavel Filip, cu participarea instituțiilor finanțatoare și reprezentanților mai multor ministere, care a avut loc în data de de 27.02.2017.

Spre deosebire de celelalte planuri de acțiuni, documentul privind redresarea situației pe cele 2 contracte rămase, de reabilitare a drumului național M3 Chișinău – Giurgiulești – fr. cu România, elaborat de catre Î.S. ”Administrația de Stat a Drumurilor” a fost semnat doar de Beneficiar și Iginer, dar nu și de Antreprenor - SC Pa&Co International SRL (România), care deși a fost prezent în ședință a condiționat semnarea Planului de Acțiuni cu eliberarea garanției de bună execuție pentru contractul pe care Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor l-a supus rezilierii.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a demarat un proces de monitorizare publică a implementării contractelor de reabilitare a infrastructurii rutiere realizate cu suportul Instituțiilor Financiare Internaționale.

Vezi planul de acțiuni semnat:

Agreed measurable milestones to ensure completion in accordance with Contractor's Works Program

 

E-Transformare, comunicare