Două sectoare din drumul R6 Chișinău-Orhei-Bălți cu o lungime de 30 km sunt în proces de reabilitare
Două sectoare din drumul R6 Chișinău-Orhei-Bălți cu o lungime de 30 km sunt în proces de reabilitare
Oct 15, 2020

În prezent, pe sectorul de drum național R6 Chișinău-Orhei-Bălți (centura de ocolire a oraşului Sîngerei şi segmentul  Sîngerei - Sărăteni) sunt executate lucrări de frezare a asfaltului, lucrări de excavare, execuția stratului de reciclare la rece și așternerea stratului de binder.

Lucrările sunt divizate în două loturi în care este prevăzută reabilitarea a 10 poduri.

Se efectuează lucrări de stabilizare a terasamentelor pentru prevenirea alunecărilor de teren pe porțiunea de ocolire a or. Sîngerei.

În cadrul unei întrevederi oficiale cu conducerea Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor, antreprenorul ONUR Taahut Tasimacilik Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S. a comunicat despre derularea lucrărilor de construcție pe șantier, cât și despre obiectivele atinse din cele stabilite la ultima întrevedere.

Reabilitarea acestor 2 loturi de drum va reduce considerabil timpul de deplasare spre capitala nordică, sporind semnificativ siguranța participanților la trafic. Reabilitarea drumului de ocolire a or. Sîngerei va reduce numărul transportului care în prezent tranzitează intravilanul orașului creând incoveniențe cetățenilor.

Lucrările de reabilitare a tronsonului cu o lungime de aproape 30 km au demarat la data de 12 martie a anului curent și urmează a fi finalizate în martie 2022.

Contractul de lucrări a fost semnat la data de 10 iulie 2019 cu antreprenorul ONUR Taahut Tasimacilik Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S.(Turcia) cu o valoare a acestuia de circa 36 mln EUR.