Mesajul Directorului General Interimar al Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor , Veaceslav Potop, cu prilejul Zilei profesionale a automobilistului și drumarului
Mesajul Directorului General Interimar al Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor , Veaceslav Potop, cu prilejul Zilei profesionale a automobilistului și drumarului
Oct 22, 2020

Stimați automobiliști și lucrători ai sistemului rutier, 

Infrastructura modernă este unul dintre atributele prioritare pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei unei țări. O infrastructură bună asigură venirea în țară a investitorilor, scade durata de transportare a mărfurilor atât pe teritoriul țării, cât și pentru tranzitare și, nu în ultimul rând, asigură accesul tuturor locuitorilor la școli, grădinițe, instituții medicale și centre de menire socială. Republica Moldova, poate mai mult decât alte țări, are nevoie de investiții în infrastructură și putem urmări în acest sens o evoluție pozitivă cu fiecare an.

Trecem printr-o perioadă dificilă pentru întreaga lume, dar anume astfel de perioade ne călesc și ne testează profesionalismul și capacitatea de a acționa în situații critice și de a ne administra eficient resursele. Totuși, chiar și în aceste condiții, astăzi prezentăm un progres vizibil în reabilitarea și întreținerea întregii infrastructuri rutiere a Republicii Moldova. 

 

Dragi colegi!

În ajunul  Zilei profesionale a automobilistului și drumarului, celebrată  tradiţional  în ultima duminică a  lunii octombrie, în numele Î.S. ,,Administrația de Stat a Drumurilor’’ și al meu personal,  vreau să adresez sincere felicitări și urări de bine Dvs. și familiilor Dvs. Vreau să vă asigur că apreciem eforturile depuse, uneori în condiții deosebit de dificile și îmi doresc să avansăm în dezvoltarea durabilă, de care să se bucure fiecare cetățean al țării noastre.

Vreau să exprim recunoștință și față de fiecare membru al echipei mele. Doar în echipă pot fi atinse rezultate palpabile, doar prin intermediul muncii asiduie și profesionalismului de care dăm dovadă zilnic, atingem scopurile propuse – asigurând confortul și securitatea rutieră a pasagerilor și participanților la trafic. 

 

Drumuri bune și călătorii în siguranță!

Veaceslav Potop,
Director General Interimar
al Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor