RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE PE TIMP DE CANICULĂ PENTRU CAMIOANE DE MARE TONAJ
RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE PE TIMP DE CANICULĂ PENTRU CAMIOANE DE MARE TONAJ
Jun 27, 2017

 

Pe parcursul ultimelor zile, mai multe posturi de televiziune au prezentat diferite reportaje despre restricțiile de circulație pe timp de caniculă pentru camioanele de mare tonaj.

În fiecare an pe timpul cu temperaturi înalte se bat clopotele pentru cei care transportă nisip, pietriș și alte încărcături de peste 20 de tone pe drumurile din țară.

Pe drumurile naționale sunt instalate indicatoare care îi atenționează pe șoferii vehiculelor mai grele de 20 de tone să nu circule cînd temperatura depășește +30˚C, între orele 10:00 – 20:00.

În legea drumurilor nr. 509-XIII din 22.06.1995, republicată în Monitorul Oficial al RM din 31.12.2012, articolul 8 punctul 5.1 se menționează:

În cazul în care temperatura aerului este mai mare de +30˚C, administratorul drumului, împreună cu poliția rutieră, instituie restricții de circulație privind masa totală a vehiculelor pe drumurile din beton asfaltic, indicând termenele de aplicare, lista drumurilor, instalând indicatoarele rutiere corespunzătoare și informându-i pe utilizatorii drumurilor prin intermediul mijloacelor mass-media.

Drumarii și poliția atenționează, iar conducătorii auto trebuie să respecte aceste restricții. Pentru încalcărea acestei restricții, art. 240 al codului contravențional al RM, prevede o amendă de la 12 - 15 unități convenționale, adică de la 600 pînă la 750 lei.

Mai bine ar fi să muncească dimineața pe răcoare și să păstrăm drumurile naționale și locale. La construcția și întreținerea drumurilor se cheltuie banii bugetului de stat, deci fiecare din noi are partea sa și trebuie să fim mai precauți.

Este foarte regretabilă imaginea depistată pe drumul M1 km 86(sectorul Leușeni - Chișinău), unde un semn de circulație ce restricționează circulația camioanelor cu masa de peste 20 tone la temperatura ce depășește  +30˚C  a fost deteriorat. Una e de înțeles: unora nu le convine această restricție.

Vezi imaginile.