În cadrul unei vizite de lucru în localitatea Cosăuți, raionul Soroca, au fost desfășurate consultările tehnice referitor la implementarea proiectului de construcție a podului transfrontalier peste râul Nistru situat între localitatea Cosăuți din raionul Soroca și orașul Yampil (Ucraina).
Consultările privind construcția podului peste râul Nistru, la frontiera dintre Republica Moldova și Ucraina, au avut loc cu participarea reprezentanților Administrației Regionale de Stat Vinița, Agenției de Stat a Drumurilor (Ucraina), Ministerului Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Administrației de Stat a Drumurilor, Serviciului Vamal, Poliției de frontieră, companiilor de proiectare a celor două țări și a altor instițuții publice.
În cadrul întrevederii, companiile de proiectare din Ucraina și Moldova au prezentat mai multe variante de stabilire a poziției amplasării podului rutier transfrontalier peste râul Nistru, inclusiv a drumurilor de acces către acesta.
Părțile au vizitat 3 locații potențiale de amplasare a podului peste râul Nistru din localitatea Cosăuți și au determinat o variantă preliminară de amplasare a acestuia.
Podul peste râul Nistru, situat între localitatea Cosăuți din raionul Soroca și orașul Yampil (Ucraina) va avea o lungime de circa 641 de metri, 2 benzi de circulație, 2 benzi de siguranță, 2 piste pentru cicliști, 2 trotuare pietonale și o estacadă cu o lungime de circa 667 de metri pe partea ucraineană.
Drumul de acces cu o lungime de circa 7 km este preconizat în preajma localităților Cosăuți și Iorjnița, ajungând spre drumul de ocolire al municipiului Soroca.
Acest drum va asigura conexiunea dintre podul peste Nistru cu drumul național R14.1 R14 – Cosăuți – frontiera cu Ucraina și va fi construit din mijloacele financiare ale Republicii Moldova.
Podul peste râul Nistru este de o importanță strategică pentru Republica Moldova. Acesta va asigura un coridor de tranzitare a teritoriului Republicii Moldova către Uniunea Europeană, inclusiv va reduce considerabil timpul de deplasare din Chișinău spre Kiev.
Lucrările de construcție a podului peste râul Nistru se vor desfășura din mijloacele financiare ale Ucrainei.