Conducerea Administrației de Stat a Drumurilor a participat astăzi la Conferința Internațională „Probleme Actuale în Urbanism și Arhitectură”, ediția a XII-a, desfășurată la Facultatea de Urbanism și Arhitectură a Universității Tehnice a Moldovei.
Reuniunea a avut loc sub egida aniversării a 60 de ani de la fondarea Universității Tehnice și a 52 de ani de la înființarea facultății de specialitate.
În debutul conferinței, directorul general al ASD, Sergiu Bejan, a adresat un mesaj de salut participanților, evidențiind importanța și necesitatea digitalizării proceselor, implementării soluțiilor moderne și sustenabile pentru dezvoltarea unei infrastructuri rutiere durabile.
De asemenea, directorul general a susținut în cadrul plenului o prezentare despre rolul Administrației de Stat a Drumurilor în consolidarea rețelei rutiere naționale și eforturile de aliniere la standardele europene de siguranță și sustenabilitate.
Conferința „Probleme Actuale în Urbanism și Arhitectură” a reunit experți și cercetători din domeniile relevante pentru tematicile cheie abordate, oferind un cadru potrivit pentru schimb de idei, bune practici și discuții constructive despre provocările actuale și inovațiile recente în aceste domenii.
Printre subiectele abordate în cadrul panelurilor de discuții s-au enumerat:
• Dezvoltarea durabilă și ecologică;
• Siguranța și mobilitatea în mediul urban;
• Infrastructura rutieră și inovațiile tehnologice;
• Eficiența energetică și sustenabilitatea în construcții;
• Materiale, tehnologii inovatoare și altele.
„Administrația de Stat a Drumurilor susține dezvoltarea și modernizarea infrastructurii rutiere prin soluții inovatoare și durabile. Digitalizarea și implementarea tehnologiilor avansate sunt importante pentru optimizarea rețelei rutiere, îmbunătățirea siguranței și promovarea unei dezvoltări sustenabile pe termen lung”, a declarat Sergiu Bejan.