Asigurarea cu elemente prefabricate din beton și beton armat necesare pentru executarea lucrărilor de infrastructură, volumele de producție și graficul de livrări au fost principalele subiecte abordate în cadrul unei întrevederi dintre conducerea ASD cu compania “FEC” S.A.
S.A. “FEC” produce elemente pentru poduri, drumuri, căi ferate: piloți, piloni, grinzi, plăci, pereți de sprijin, elemente pentru evacuarea apei, borduri, plăci pentru trotuare, stâlpi, rigole, separatori de trafic, elemente de blocare a accesului, pavilioane pentru pasageri și altele.
“Compania “FEC” S.A are un impact major asupra lucrărilor de construcție și reparație a drumurilor naționale. Estimăm volume de produse prefabricate necesare pentru proiectele preconizate în anul 2022 în valoare de circa 182 de milioane de lei. Am inițiat întrunirea cu agentul economic pentru a ne convinge că ne poate asigura cu producția necesară și nu vom avea întârzieri”, a comunicat Directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan.
Antreprenorul a informat că se confruntă cu o criză de ordin financiar din cauza creșterii prețurilor pentru materiale pe piață, totuși va depunde efort în scopul dezvoltării capacității sale de producție.
În context, ASD a reiterat că va invita reprezentanții “FEC” S.A. în cadrul Consiliului tehnico – economic al ASD în vederea unei colaborări de durată.