Au fost defrișați ilegal circa 30 de arbori pe partea stângă a drumului R4 Goian – Criuleni – M1, km 0+700, de către un agent economic, care deține o construcție în imediata apropiere.
Prin defrișarea neautorizată a copacilor și devastarea activelor rutiere, antreprenorul a încălcat Legea Drumurilor nr. 509 din 22.06.1995, cât și legislația din domeniul ecologic.
Antreprenorul a defrișat arborii cu scopul de a asigura accesul direct la zona de parcare a construcției de-a lungul drumului național R4, fapt care este inadmisibil.
Prin acțiunile sale ilegale, antreprenorul va îngreuna traficul rutier și va provoca situații de accident. De asemenea, va crea disconfort la circulația pe drumul R4 pentru participanții la trafic.
Î.S. “Administrația de Stat a Drumurilor”, în a cărei gestiune se află drumurile publice naționale, solicită organelor competente să se autosesizeze pe marginea acestui caz.