Colaborare interinstituțională – măsuri comune pentru gestionarea situațiilor de urgență pe timp de iarnă

Astăzi, conducerea Administrației de Stat a Drumurilor, împreună cu reprezentanți ai instituției, ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, IGSU, IGP, CALM, ANRE au participat la o ședință comună organizată de Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112.

Tematica reuniunii a fost „Gestionarea apelurilor de urgență care necesită intervenția și a altor autorități publice”, iar obiectivul principal a vizat prioritizarea măsurilor de siguranță și eficientizarea mecanismelor de comunicare și intervenție pentru gestionarea situațiilor critice, precum condițiile meteo severe, calamități naturale și alte urgențe care afectează drumurile naționale și participanții la trafic.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate următoarele subiecte:

  • Evaluarea procedurilor actuale privind coordonarea între instituții în situații excepționale;
  • Coordonarea acțiunilor pentru intervenția în caz de blocare a persoanelor sau a drumurilor;
  • Identificarea necesităților de îmbunătățire a comunicării și a fluxului de informații între Serviciul 112 și instituțiile responsabile pentru intervenții.

În contextul pregătirilor pentru sezonul de iarnă 2024-2025, această ședință constituie un pas important în crearea unui cadru eficient pentru gestionarea situațiilor de urgență în condiții extreme. Prin această întrunire, instituțiile participante își reafirmă angajamentul de a preveni situațiile critice și de a interveni prompt pentru protejarea vieților oamenilor și asigurarea confortului acestora în trafic.

Administrația de Stat a Drumurilor subliniază importanța unei colaborări interinstituționale eficiente și constante, care să asigure protecția cetățenilor. Prioritizarea intervențiilor rapide și bine coordonate este esențială pentru a spori siguranța și confortul utilizatorilor de drum, indiferent de condițiile meteo.

Totodată, reamintim că, pentru orice situație de urgență, cetățenii pot contacta în regim non-stop, 24/7, Serviciul Operativ ASD la numerele de telefon (+373) 78337744 și (+373) 60477117, disponibile și pe Viber/WhatsApp.

Protejarea vieților omenești, asigurarea unui trafic sigur și prevenirea blocajelor rutiere sunt obiective prioritare pentru sezonul de iarnă 2024-2025.