În cadrul unei ședințe de lucru a Î.S. „Administrației de Stat a Drumurilor” cu reprezentanții companiilor de proiectare s-a discutat pe marginea proiectelor de reconstrucție și modernizare a 150 kilometri de drumuri naționale.
Directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan a vorbit cu proiectanții despre drumurile care urmează a fi proiectate și licitate după semnarea contractului de finanțare dintre Republica Moldova BERD și BEI pentru realizarea Proiectului „Moldova drumuri IV”.
În scurt timp, urmează să fie licitate contractele pentru reconstrucția și modernizarea a 150 km de drumuri naționale pe M5 Frontiera cu Ucraina – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol – frontiera cu Ucraina, segmentul Criva – Bălți, drumul de ocolire a orașului Cimișlia, pe M3 și sectorul 2 și 3 al centurii orașului Chișinău pe drumul M2.
Proiectele de reabilitare a traseelor naționale se elaborează în concordanță cu normativele europene în vigoare în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 913 din 25 iulie 2016, privind aprobarea Reglementării tehnice cu privire la cerințele minime pentru comercializarea produselor pentru construcții.