Directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan a participat în cadrul lansării cărții “Creația arhitectorului, sculptorului, plasticianului Victor Drebot” de Angela Munteanu, desfășurată la Universitatea Tehnică a Moldovei.
Sergiu Bejan l-a felicitat pe arhitectul și profesorul în arte vizuale, Victor Drebot cu ocazia jubileului de 70 de ani și lansarea monografiei. Totodată, i-a inmânat o diplomă de onoare din partea viceprim – ministrului, ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu pentru activitatea fructuoasa în domeniul arhitecturii, educația tinerilor specialiști și generațiilor de studenți, pentru rezultate marcante în activitatea didactică de peste 43 de ani și în semn de prețuire a spiritului profesional manifestat în promovarea și perpetuarea valorilor ștințifice.
“Victor Drebot este un profesor cu o vastă experiență, de la care toți discipolii săi au ce învăța. Cu siguranță, va intra în istoria Universității Tehnice a Moldovei, fiind un maestru în arhitectură, care a reușit să crească în tânara generație dragostea pentru frumos”, a accentuat Sergiu Bejan.
Victor Drebot este membru titular al Uniunii Arhitecților din Moldova și a fost distins cu numeroase diplome și medalii pentru rezultate remarcabile în activitatea sa profesională. De asemenea, este organizatorul expozițiilor de sculptură, desene, pictura și autorul sculpturilor „Mihai Eminescu din orasul Fălești, “Marele Eminescu” din orașul Cernăuți, “Sculptura Fertilitate” din parcul Valea Trandafirilor, orașul Chisinau și altele.