A fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a străzii Independenței din or. Sîngerei (etapa a II-a)

Astăzi, în prezența ministrului infrastructurii Vladimir Bolea, a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a străzii Independenței din or. Sîngerei, (etapa a II-a), proiect implementat cu sprijinul financiar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

La semnarea acestui contract au participat conducerea Administrației de Stat a Drumurilor și reprezentanții a două companii asociate din Republica Moldova, care vor realiza lucrările de reabilitare.

Acest proiect este parte integrantă a Programului în Sectorul Drumurilor și reprezintă un pas important în îmbunătățirea infrastructurii rutiere din orașul Sîngerei.

Obiectivul principal al proiectului constă în amenajarea intersecțiilor cu străzile locale, reconstrucția trotuarelor și construcția pistelor pentru bicicliști. De asemenea, vor fi amenajate accesele către gospodării și alte zone adiacente.

Valoarea proiectului este de 2 691 781,21 Euro și are ca scop îmbunătățirea condițiilor de circulație, creșterea siguranței rutiere și satisfacerea necesităților comunității, contribuind astfel la o mobilitate sigură și eficientă.

„Continuăm să implementăm proiecte care modernizează infrastructura rutieră și asigură cetățenilor condiții de trafic optime și sigure. Prioritatea noastră este ca lucrările să fie executate la cele mai înalte standarde de calitate, respectând proiectul de execuție și normativele în vigoare”, a menționat Ștefan Popa, director executiv al ASD.