Copacii și arbuștii din zona drumurilor publice și zonele de protecție ale acestora care prezintă riscuri pentru siguranța rutieră vor fi tăiați și înlocuiți treptat.

În acest sens, a fost creat un grup de lucru interinstituțional care va efectua inspecții rutiere și va identifica zonele cu vizibilitate redusă unde plantațiile rutiere sunt periculoase pentru participanții la trafic.

Grupul de lucru este format din reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor, Inspectoratului General al Poliției și Agenției de Mediu.

Plantațiile vor fi tăiate în conformitate cu autorizațiile eliberate de autoritatea competentă Agenția de Mediu.

În zonele unde nu este posibilă tăierea, vor fi sădite fâșii de arbuști până la fâșia de copaci, instalate parapete metalice sau create valuri de pământ.

Înlocuirea plantațiilor rutiere va fi efectuată cu specii de arbuști similare celor deja situate pe drumurile publice. La selectarea acestora vor fi examinate toate speciile de arbuști existente la moment, fiind considerate exclusiv acele specii care au demonstrat în timp cele mai bune caracteristici, din punct de vedere tehnic, cât și al siguranței rutiere.

Planul de acțiuni pentru înlocuirea treptată a plantațiilor rutiere din zona drumurilor publice și zonele de protecție ale acestora a fost aprobat prin Ordinul nr. 22/62/27 din 10 februarie 2023 al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Mediului al Republicii Moldova.

Planul de acțiuni poate fi vizualizat AICI.