Progresul de reabilitare a drumului R34-discutat în cadrul unei ședințe

În cadrul întrunirii, conducerea Administrației de Stat a Drumurilor a discutat cu antreprenorul OZKA Inșaat A.S. (Turcia) și compania de supervizare pe marginea reabilitării a 83 de km ai drumului național R34 Hîncești – Leova – Cahul – Giurgiulești.

În raportul prezentat de antreprenor, a fost menționat progresul fizic al lucrărilor de reabilitare a drumului R34 pe fiecare Lot în parte. Astfel, Lotul I înregistrează un progres de execuție de 23% și circa 30% pe Lotul II.

Menționăm că, conform raportului prezentat privind implimentarea contractului de reabilitare a 83 km de drum se atestă o creștere a progresului lucrărilor cu 2-3 % lunar, în contextul în care de la ultima vizită în șantier directorul general al ASD, Sergiu Bejan a accentuat necesitatea creșterii progresului fizic al lucrărilor pe fiecare lot în parte, nu mai puțin de 8-9 %, fapt care va mobiliza procesul de construcție și reabilitare.

Astfel, în cadrul ședinței au fost formulate recomandări și stabilite acțiuni necesare pentru  a recupera o parte din întîrzieri și pentru a grăbi procesul derulării lucrărilor.

,,Am subliniat importanța sporirii capacității de execuție și asimilare a investiției conform respectării proiectului de execuție, totodată am atenționat antreprenorul să acorde o atenție sporită privind întreținerea tronsoanelor de drum în reparație și organizarea șantierelor, prin instalarea indicatoarelor de limitare a vitezei, de atenționare a sectoarelor de drum cu denivelări, executarea marcajului temporar, în scopul asigurării siguranței rutiere”, a comunicat Directorul general al ASD, Sergiu Bejan. 

De asemenea, directorul a menționat faptul că, modul în care acest proiect se va încadra în termenii contractuali va îmbunătăți condiițiile de mobilitate a cetățenilor, or reabilitarea infrastructurii existente cu crearea unor condiţii acceptabile de trafic va contribui pe termen lung, la atragerea investiţiilor, dezvoltarea social-economică a regiunii și asigurarea confortului și siguranței participanților la trafic.

În context,  s-a stabilit ca, antreprenorul să implimenteze mecanismele abordate în ședință pentru a recupera o parte din întârzieri, după care această întrunire comună se va repeta la sfîrșitul lunii curente. 

Contractul semnat cu OZCA Inșaat A.S are o valoare totală de peste 56 milioane de euro, bani acordați Guvernului Republicii Moldova prin împrumut de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.