Reprezentanții ASD au desfășurat o ședință cu antreprenorul Evrascon JSC (Azerbaidjan) pe marginea progresului lucrărilor de reabilitare a unui sector cu o lungime de 17,6 km ai drumului național R1 Chișinău – Ungheni – Sculeni.
Segmentul în reparație traversează orașele Vatra și Strășeni și înregistrează un progres de execuție a lucrărilor de circa 90%.
Antreprenorul a informat că efectuează în prezent lucrări de așterenere a stratului de uzură, construcție a trotuarelor, instalare a parapetului de tip New Jersey, cât și construcție a sistemului de drenaj.
Reparația sectorului de drum, care este parte a traseului național R1 este finanțată din împrumutul de peste 23 de milioane de euro, alocat Guvernului Republicii Moldova de către Banca Europeană de Investiții.
ASD monitorizează permanent derularea contractelor încheiate cu Evrascon și acordă tot suportul necesar pentru implementarea lucrărilor, care se desfășoară cu întârzieri majore.
Amintim că anterior ASD a reziliat contractul de reabilitare a drumului național R33 Hînceşti-Lăpuşna-M1 cu antreprenorul Evrascon JSC, din motiv că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.