Lucrările de reparație a sectorului cu o lungime de 17,6 km, care trece prin localitățile Vatra și Strășeni – executate în proporție de circa 85%

Reprezentanții ASD au desfășurat o ședință cu antreprenorul Evrascon JSC (Azerbaidjan) pe marginea progresului lucrărilor de reabilitare a unui sector cu o lungime de 17,6 km a drumului național R1 Chișinău – Ungheni – Sculeni.

Reparația tronsonului de drum, care traversează localitățile Vatra și Strășeni, are un progres de execuție de circa 85%.

În prezent, antreprenorul execută lucrări de construcție a stratului de fundație, așternere a stratului de asfalt, construcție a sistemului de drenaj și a trotuarelor.

ASD și-a exprimat anterior îngrijorarea privind stagnarea lucrărilor de reabilitare, care trebuiau să fie finalizate încă în anul 2016 și a solicitat explicații și clarificări de la Antreprenor.

Antreprenorul a asigurat că va primi suport financiar de la oficiul central al companiei-mamă (Azerbaidjan) în luna august a anului curent, pentru depășirea situației create.

Proiectul de reabilitare a sectorului drumului R1, are o valoare de peste 23 milioane de euro, acordați Guvernului Republicii Moldova prin împrumut din fondurile Băncii Europene de Investiții.