La 9 octombrie 2017, la sediul Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” a avut loc semnarea a patru contracte pentru Servicii de proiectare și elaborare a documentelor de achiziții pentru 4 coridoare de drum cu lungimea totală a secțiunilor de drum de peste 130 km. Coridoarele au fost prioritizate în cadrul Proiectului de Îmbunătăţire a Drumurilor Locale, finanțat de către Banca Mondială.
Contractele au fost semnate de dl Andrei Cuculescu, Director general al Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” și dl Ioannis Kiru, reprezentantul Asocierii de companii dintre OBERMEYER Hellas Ltd. (Grecia), OBERMEYER Planen + Beraten GmbH (Germania) și ADT – OMEGA S.A. (Grecia). Dl Ioannis Kiru a asigurat partea moldovenească că serviciile oferite vor fi pe măsura așteptărilor.
Contractele semnate au fost adjudecate în cadrul unui proces de achiziție deschis, desfășurat în conformitate cu regulile băncii finanțatoare. Oferta depusă de către Asocierea de companii menționată a corespuns tuturor cerințelor și a demonstrat capacitatea necesară pentru a presta serviciile în conformitate cu termenii de referință și condițiile contractuale.
Lansarea procedurii de achiziție a lucrărilor de reabilitare a coridoarelor ce urmează a fi proiectate este planificată pentru luna aprilie 2018, iar adjudecarea contractelor pentru luna august 2018.
Prin semnarea acestor contracte, Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” continuă implementarea unui proiect amplu, cu accent sporit pe dezvoltarea infrastructurii drumurilor locale și regionale.
Este vorba despre următoarele coridoare:
– coridorul 5 ”R13 – Ivanovca – Izvoare – Vanţina – Ocolina – M2”;
– coridorul 10 ”M2 – Țînțăreni – Chiștelnița – Ignăței – Trifești – R20”;
– coridorul 24 ”R34 – Ciobalaccia – Tartaul – R56 – Baimaclia – Enichioi – R37”;
– coridorul 25 ”R26 – Mihailovca – Sadaclia – Iordanovca – R3”.
Realizarea acestor coridoare va îmbunătăți infrastructura rutieră regională și locală pentru circa 59 mii de locuitori din peste 40 de localități a raioanelor Florești, Soroca, Telenești, Rezina, Cantemir, Cimișlia și Basarabeasca.
e-Transformare, comunicare