În data de 3 august 2018 va avea loc ceremonia oficială privind darea în exploatare a drumului de ocolire a or. Ungheni, R1 km 96+200 – km 103+913, construit în urma implementării Proiectului de Susţinere a Programului din Sectorul Drumurilor, finanţat din mijloacele grantului Comisiei Europene „Facilitatea de Investiţii pentru Vecinătate”.
Drumul de ocolire a or. Ungheni are o lungime totală de 7,71 km și a fost construit de Antreprenorul OHL ZS a.s.
Darea în exploatare a acestei porțiuni de drum este rezultatul unei cooperări și conlucrări eficiente, dar și a unei munci asiduă depuse de toate părțile implicate în proces.
Deschiderea variantei de ocolire oferă, în primul rând, siguranța locuitorilor din zonă, dar și a participanților la trafic, ceea ce constituie prioritatea de bază a Guvernului RM.
Existența ocolirii va reduce esențial circulația transportului de tranzit prin orașul Ungheni ceea ce generează diminuarea accidentelor rutiere, a poluării fonice și a vibrațiilor, fapt ce va avea un impact benefic asupra populației. Precizăm că aproximativ 450 unități de transport greu, zilnic, vor fi redirecționate pe ocolire.
De asemenea, proiectul, prin îmbunătățirea accesului la servicii de transport, oferă localităților din vecinătatea orașului Ungheni un acces mai bun la oportunitățile economice dar și la serviciile sociale. Ca urmare a construcției drumului de ocolire, timpul de parcurgere se va micșora de 4 ori, ceea ce garantează cetățenilor din zonă un acces mai rapid la serviciile de urgență – pompieri, ambulanță, poliție.
Ținem să menționăm că printre beneficiarii proiectului se numără 36 000 de locuitori ai satelor din zonă (or. Ungheni, Unțești, Novaia Nicolaevca, Zagarancea, Elizavetovca) dar și populația întregului raion Ungheni, circa 1000 de întreprinderi agricole, cei 36 rezidenți ai zonei Economice Libere Ungheni, întreprinderile comerciale, oficiile medicilor de familie,etc.
Proiectul Construcția drumului de ocolire a or. Ungheni a avut drept obiectiv îmbunătăţirea infrastructurii de transport republican și facilitarea accesului la frontiera de stat, distanța parcursă de utilizatori se va reduce cu 11 km.
Reamintim că, la data de 24 martie 2014, Î.S. ”Administrația de Stat a Drumurilor” a semnat contractul privind executarea lucrărilor de construcție a variantei de ocolire a or. Ungheni, km 96+200 — km 103+913, în valoare totală de 10,730,899.40 EUR cu compania OHL ZS a.s. (Republica Cehă). Finanțarea lucrărilor de construcție este asigurată atât din sursele grantului acordat de către Uniunea Europeană, până la o valoare de 8,623,631.55 EUR, cât și din cofinanțarea din mijloacele Fondului Rutier, până la o valoare de 40,000,000.00 MDL (estimativ 2,107,267.85 EUR).