Începând din 21 februarie 2017, Întreprinderea de Stat ”Administrația de Stat a Drumurilor” (ASD) va avea o pagină web nouă, lucru ce face parte din noua strategie de comunicare a întreprinderii cu societatea și mass-media.
Strategia de comunicare a ASD se va axa pe 2 direcții principale:
– mediatizarea rolului și activității întreprinderii în domeniul întreținerii, reabilitării și dezvoltării rețelei de drumuri a Republicii Moldova prin intermediul tehnologiilor informaționale și a unei relații de cooperare cu mass-media;
– informarea utilizatorilor de drumuri despre starea acestora, restricțiile de circulație, dar și oferirea posibilității de manifestare a activismului civic prin semnalarea unor probleme în adresa ASD și întreprinderilor specializate în întreținerea drumurilor.
Pagina web a ASD are următoarele obiective:
I. Promovarea on-line a activității generale a ASD în domeniul reparației, întreținerii, dezvoltării și modernizării infrastructurii rutiere a Republicii Moldova;
II. Oferirea informației necesare beneficiarilor infrastructurii rutiere (populație, agenți economici, instituții):
– starea drumurilor: 40 camere web și informația operativă;
– informații privind responsabilitatea zonală de starea drumurilor (S.A. Drumuri, antreprenorii naționali sau internaționali);
– restricții de circulație (perioada, motivul, tipurile concrete de limitări în circulație – viteză, greutate pe axă ș.a.)
Harta paginii web include informația generală despre ASD, știri din domeniu, informații despre drumuri și fondul rutier, legislația națională în domeniul rutier și altele.
Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” anunță lansarea noii pagini web a întreprinderii, care se va produce la 21 februarie 2017, la sediul întreprinderii, pe adresa: or. Chișinău, str. Bucuriei 12-a, et. IV, biroul 400. Sunt invitați reprezentanții mass-media, specialiștii din domeniul proiectării, construcției, întreținerii și reparației drumurilor.
Așteptăm acceptul de participare la tel. 060-915157, 069-338384; e-mail: gore@asd.md.
e- Transformare, comunicare