Lucrările de reabilitare a Coridorului 11 care unește raioanele Orhei și Criuleni prezintă un progres de 99%, fiind aproape de finalizare.
La moment, se execută lucrările de pregătire pentru recepția lucrărilor.
Tronsonul face legătura dintre satele: Peresecina, Micleşti, Işnovăţ și Hîrtopul Mare din raionul Criuleni.
Îmbunătățirea drumului a inclus lucrări de reabilitare a îmbrăcămintei rutiere, construcția trotuarelor, lucrări de reabilitare a șanțurilor de evacuare a apelor. Totodată, s-au construit 21 podețe și un pod.
Coridorul 11 a fost împărțit în 2 sectoare și astfel au fost încheiate 2 contracte de antrepriză cu companiile locale ,,Genesis International’’ și ,,Nouconst’’.
Astfel, la data de 29 mai 2019, compania ,,Genesis International’’ a semnat cu ASD contractul de antrepriză cu privire la reabilitarea primului sector al Coridorului cu o lungime de 18,7 km și cu o valoare de circa 99,8 mln lei.
Compania ,,Nouconst’’ a executat lucrări de reabilitare a sectorului doi al tronsonului, cu o lungime de 8,9 km, conform contractului încheiat la data de 24 mai 2019, cu o valoare de circa 63,3 mln lei.
Potrivit Directorului General Interimar al ASD, Veaceslav Potop, Proiectul de îmbunătățire a drumurilor locale din Republica Moldova are ca obiectiv îmbunătățirea accesului către serviciile sociale în zona rurală și producătorii din agricultură. “Asigurarea circulației confortabile și sigure a populației din localități va contribui considerabil la dezvoltarea socială și economică a regiunii”, a subliniat Veaceslav Potop.
Contractele sunt parte a Proiectului de Îmbunătățire a Drumurilor Locale, finanțat de Banca Mondială.