(RO) Un drum bun, modern și sigur pentru locuitorii din raioanele Rezina și Telenești

Inaugurarea Lucrărilor de Construcție a Coridorului 10
Astăzi, în prezența Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, a șefului Direcției Politici în Domeniul Dezvoltării Drumurilor din cadrul MIDR, Radu Rogovei, a conducerii ASD, Sergiu Bejan, reprezentanților autorităților publice locale și ai antreprenorului ANT INSAAT MADEN SANAYI S.S, a avut loc inaugurarea lucrărilor de construcție a Coridorului 10.

Coridorul 10 reprezintă un proiect de reabilitare a trei sectoare importante de drumuri regionale: G46, G47 și G49, cu o lungime totală de 36,5 km.
Reabilitarea acestor sectoare de drum aduce îmbunătățiri semnificative infrastructurii rutiere din zonă și beneficii majore pentru locuitorii din opt sate din raioanele Rezina și Telenești, cum ar fi Chiștelnița, Scorțeni, Peciște, Pripiceni – Răzești și Trifești.
Astfel, peste 15.000 de locuitorii din aceste localități vor avea acum acces mai sigur și mai comod către gospodării, școli, spitale și alte instituții de menire socială. Vor beneficia, de asemenea, de treceri pietonale amenajate, stații de așteptare construite și condiții sigure de circulație.

În cadrul proiectului, s-au efectuat lucrări de reabilitare a părții carosabile, construcția a peste 21,000 m liniari de trotuar, instalarea a peste 1,100 indicatoare rutiere, 11,700 metri liniari de parapet metalic, inclusiv 2,500 metri parapet pietonal, amenajarea a 20 treceri de pietoni și aplicarea a peste 15,000 m2 de marcaj rutier. De asemenea, s-a reabilitat sistemul de drenare al apelor pluviale prin reparația și reconstrucția canalelor subterane, podețelor și rigolelor.

Amintim că, valoarea contractului pentru lucrările de îmbunătățire a Coridorului 10 de peste 364 milioane de lei, bani alocați din împrumutul oferit Guvernului Republicii Moldova de Banca Mondială în cadrul Programului de Îmbunătățire a Drumurilor Locale.

Acest proiect de infrastructură are ca obiectiv principal dezvoltarea infrastructurii regiunii, crearea condițiilor favorabile pentru atragerea noilor agenți economici și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor prin consolidarea infrastructurii rutiere, facilitarea mobilității și conectivității.