În cadrul vizitei în teritoriu, conducerea Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” a verificat procesul de reabilitare a drumului R34 Hîncești – Leova – Cahul – Giurgiulești, care are o lungime de 83 km.
Lucrările de reabilitare sunt divizate în două loturi și înregistrează un progres de circa 21% pe lotul I și peste 15% pe lotul II.
Astfel, directorul a accentuat necesitatea creșterii progresului fizic al lucrărilor pe fiecare lot în parte, fapt care va contribui la calitatea și reabilitarea în termen a proiectului.
„ Am recomandat câteva măsuri active pentru a grăbi procesul de lucru ”, a declarat conf.univ.dr., Directorul general al ASD, Sergiu Bejan.
- să înceapă lucrările de betonare la zidurile de sprijin de pe lotul I;
- să se suplineze echipele de execuție a podurilor și podețelor pe ambele loturi;
- să înceapă lucrările de execuție a trotuarelor în localități, în deosebi în raza obiectelor sociale (școli, grădinițe) etc;
- să acorde o atenție sporită la transportarea și depozitarea elementelor prefabricate uzinate.
În context, directorul a subliniat importanța sporirii capacității de execuție și asimilare a investiției nu mai puțin de 8-9 % lunar, fapt care va mobiliza procesul de construcție și reabilitare.
Valoarea totală a acestui proiect este de peste 56 milioane de euro, bani acordați Guvernului Republicii Moldova prin împrumut de către Bănca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Sumă care va face posibilă reconstrucția sistemului rutier existent, reabilitarea a 9 poduri și a 57 de podețe tubulare și amenajarea stațiilor de așteptare a transportului public.
Contractul semnat cu compania OZKA Inșaat A.S. din Turcia, care reabilitează tronsonul, prevede încheierea integrală a lucrărilor către sfârșitul lunii februarie a anului 2023.