ASD a semnat contractele pentru construcția traseului Soroca-Arionești-Otaci

Administraţia de Stat a Drumurilor a semnat astăzi, două contracte pentru execuția lucrărilor de construcție a traseului Soroca-Arionești-Otaci, cu suportul financiar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Ceremonia de semnare a avut loc în prezența ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, care a subliniat importanța reabilitării acestor tronsoane pe R14 și R8.1.

Menționăm că, primul contract a fost semnat între directorul Administrației de Stat a Drumurilor, Sergiu Bejan, și reprezentanții companiei turcești ONUR Taahhut Tasimacilik Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S, privind reconstrucția drumului R14, R6 – Codrul Nou – Soroca – Unguri – frontiera cu Ucraina, cu o lungime totală de 31 km.

Al doilea contract a fost semnat tot de către directorul ASD, Sergiu Bejan, cu reprezentanții companiei SRL „Rutador”, pentru reabilitarea drumului R8.1: R8 – Arionești – R14, sectorul Arionești – Otaci, cu o lungime de 9,4 km.

„Acest proiect este foarte important pentru dezvoltarea și îmbunătățirea rețelei rutiere din Republica Moldova, în special zona de nord. Implementarea acestui tronson va contribui semnificativ la fluidizarea traficului dinspre vama Otaci, pe traseul R8 și R14, conectându-se astfel la întreaga rețea națională de drumuri. Prioritatea noastră este ca lucrările să fie executate calitativ, în corespundere cu proiectul de execuție și normativele în vigoare.”, a menționat Sergiu Bejan.

Obiectivul specific al proiectului: reabilitarea a cca 40 km de drum, inclusiv construcția sistemului de drenaj și construcția/reabilitarea podețelor existente. De asemenea, în cadrul proiectului este prevăzută amenajarea unui sens giratoriu, reconstrucția îmbrăcămintei rutiere existente prin reciclarea la rece a asfaltului și aplicarea straturilor bituminoase.

Totodată, pentru îmbunătățirea parametrilor geometrici ai drumului va fi creată banda a treia suplimentară pentru camioanele grele, iar în scopul creșterii nivelului de siguranță pentru participanții la trafic, vor fi instalate indicatoare rutiere și aplicat marcajul rutier de tip termoplast.

Valoarea totală a proiectului constituie 44 mil. euro și are ca obiectiv general reducerea timpului de călătorie pentru beneficiarii de drumuri din Republica Moldova și creșterea calității vieții comunităților locale.