Lucrările de reabilitare a Coridorului 8.3 G85 R21 – Onișcani km 0+000 – 9+926 cu o lungime de circa 10 km din raionul Călărași au fost finalizate integral.
În acest scop, a fost instituită Comisia de recepție la terminarea lucrărilor formată din reprezentanți ai Administrației de Stat a Drumurilor, Ministerului Infrastucturii și Dezvoltării Regionale, INSP, companiei de proiectare și alte entități conexe, care a stabilit că lucrările sunt efectuate complet și calitativ, conform proiectului de execuție, caietului de sarcini și normativelor în vigoare.
Reabilitarea drumului ce traversează localitățile Hârbovăț, Sverida și Onișcani va îmbunătăți considerabil infrastructura din zonă, turismul, va atrage agenți economici, va facilita accesul cetățenilor spre centrele de sănătate, educație și comerț. La fel, atât pietonii cât și participanții la trafic vor beneficia de securitate și siguranță rutieră.
Finanțat din sursele Băncii Mondiale, proiectul este parte a „Programului de Îmbunătățire a Drumurilor locale” cu o valoare de peste 78,3 mln lei.
Contractul de îmbunătățire a circa 10 km de drum ai Coridorului a fost semnat la începutul lunii septembrie 2019 cu compania locală ,,Nouconst” SRL în asociere cu compania locală ,,NiRom-Roz” SRL.
Lucrările realizate sunt supuse perioadei de remediere a defectelor, astfel orice defecțiuni depistate în termen de un an vor fi remediate din contul antreprenorului.