Drumul național R16 Bălți-Fălești-Sculeni – reabilitat în proporție de peste 63%

Startul lucrărilor de reabilitare a drumului național R16 Bălți-Fălești-Sculeni s-a dat în februarie 2016. Antreprenorul planifică să le finalizeze până la sfârșitul anului curent.

,,Reabilitarea acestui sector de drum este un proiect important pentru infrastructura țării. Finanțat de Banca Europeană de Investiții, cuprinde lucrări complexe, cu o valoare a contractului de peste 50,5 mln EUR’’ a sublinitat Directorul General Interimar al Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” (ASD), Veaceslav Potop, care a inspectat lucrările în cadrul unei vizite în teritoriu.

Lucrările de reabilitare a tronsonului cu o lungime de aproximativ 55 km sunt executate în proporție de peste 63%.
În prezent, sunt efectuate lucrări de așternere a stratului din binder și uzură, consolidarea acostamentelor cu piatră spartă.