În cadrul unei vizite în teritoriu, reprezentanții ASD au verificat cum decurg lucrările de reparație a 5,30 km a drumului regional G125, Cimișlia-Iargara-Sărata Nouă, sector km 2,40-7,70.
În marja întrevederii, antreprenorul „Irinda Prim” S.R.L a raportat despre progresul lucrărilor, care la etapa actuală se desfășoară conform planului de execuție aprobat.
În cadrul procesului tehnologic, sunt mobilizați 20 muncitori și peste 25 utilaje speciale. Operațiunile care au loc la etapa actuală în șantier se desfășoară concomitent, având ca obiectiv creșterea productivității și a progresului de execuție. Astfel, lucrările care se efectuează sunt următoarele:
- demolarea îmbrăcămintei rutiere existente;
- aducerea la cotă și la parametrii tehnici necesari a terasamentului drumului;
- amenajarea stratului din pământ și piatră spartă stabilizat cu ciment;
- amenajarea stratului drenat din balast;
- amenajarea stratului de bază din piatră spartă.
Durata de execuție a lucrărilor preconizate este 31 decembrie 2023, iar valoarea estimativă constituie 61 124 792, 98 lei, cu TVA inclus.
Reiterăm că, reparația acestui sector de drum va optimiza considerabil infrastructura din zonă, având un rol definitoriu în îmbunătățirea vieții populației rurale și conectarea acesteia la noi oportunități. Atât pietonii cât și participanții la trafic vor beneficia de confort și siguranță rutieră.