Încheiem această săptămână cu vești bune de pe șantierul M3, ocolirea orașului Vulcănești.
Administrația de Stat a Drumurilor informează că, în cadrul proiectului de construcție a drumului M3 Chișinău-Comrat-Giurgiulești-frontiera cu România (km 0,000 – km 8,580), a fost finalizată o etapă importantă, și anume montarea grinzilor la podul situat la km 2+965.
În cadrul lucrărilor, au fost instalate 21 de grinzi, dintre care 14 grinzi cu lungimea de 12 metri și 7 grinzi cu lungimea de 18 metri. Această etapă a permis conectarea celor două părți ale podului, realizând legătura între secțiunile drumului de ocolire.
Podul are o lungime de 46 de metri, lățimea de 12 metri și traversează râul Cahul, care trece prin orașul Vulcănești și raioanele Cahul și Vulcănești.
În prezent, progresul fizic de execuție al lucrărilor de construcție constituie aproximativ 53%.
Reamintim că acest proiect, implementat cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), va facilita conexiunea între Chișinău, portul Giurgiulești și frontiera cu România, contribuind la modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport. Scopul lucrărilor de construcție a drumului de ocolire a orașului Vulcănești constă în reconstrucția unui sector existent între km 0,100 – km 2,800 și construcția unui sector nou de la km 2,800 – km 8,580.