Pe șantierul de pe drumul M1, Etapa II lucrările sunt în plină desfășurare

Administrația de Stat a Drumurilor informează că pe șantierul de reabilitare a podului peste râul Bîc și a pasajului peste calea ferată de pe drumul M1, Etapa II, lucrările continuă în conform graficului.

În execuție la moment:

  • turnarea stratului de egalizare din mortar de ciment la podețul tip cadru;
  • execuția terasamentului la accesul spre str. Pietrăriei (zona industrială Pruncul);
  • consolidarea albiei râului Bîc;
  • cofrarea și armarea riglei la pasajul peste calea ferată, culeea nr. 2;
  • cofrarea nodului monolit al grinzilor;
  • umplerea rampelor de acces (sfert de con) la pod și pasaj cu pământ drenant.

Reamintim că acest proiect de infrastructură este unul strategic, care va contribui semnificativ la fluidizarea traficului pe drumul M1, reducerea ambuteiajelor în zonă și creșterea siguranței rutiere.

Continuăm cu aceeași determinare să construim și să îmbunătățim sistemul rutier din țară, pentru a asigura circulația în condiții de siguranță, confort și fluență pentru toți participanții la trafic.