Podul suspendat peste Dunăre în zona Brăila – deschis circulației

Astăzi, reprezentanții Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” și șeful Direcției Infrastructurii de Transport din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Radu Rogovei, participă la ceremonia de inaugurare a celui mai mare proiect de infrastructură rutieră din România – „Podul suspendat peste Dunăre în zona Brăila”.

Cel mai lung pod din România și al 3 – lea ca dimensiune din țările UE, are o  lungime de circa 2 km.

Cu certitudine, construcția acestui pod este una dintre cele mai ambițioase inițiative în atingerea unor obiective importante privind conectivitatea, fluidizarea traficului de tranzit și siguranța rutieră.

„Dintre toate pe care omul  le ridică şi le construiește din necesitatea de a trăi, nimic, în ochii mei, nu este mai valoros decât podurile”, Ivo Andric.