În cadrul conferinței online a Administrației de Stat a Drumurilor cu mediatorul din cadrul Comisiei de Adjudecare a Disputelor, Nigel Grout, reprezentanții antreprenorului Metag Inșaat Ticaret A.S. (Turcia) și companiei care supraveghează efectuarea lucrărilor de construcție, IRD Engineering (Italia) s-a discutat pe marginea progresului lucrărilor de construcție a drumului național M3, ocolirea satului Slobozia Mare din raionul Cahul, dificultățile întâmpinate la executarea contractului și inconveniențele care ar putea surveni între părți, astfel încât orice dispută să poată fi prevenită și soluționată.

În calitate de instrument preventiv pentru monitorizarea și asigurarea implementării proiectului, întrunirile cu mediatorul sunt stabilite o dată la 3 luni sau mai des, în raport cu dificultățile apărute în derularea contractului.

Construcția a 18,2 km ai drumului de ocolire al localității Slobozia Mare arată un progres de efectuare a lucrărilor de circa 18%, antreprenorul asumându-și finalizarea integrală a proiectului către sfârșitul lunii mai 2022.

În prezent, lucrările de construcție a tronsonului au fost conservate pentru perioada de iarnă cu instalarea semnalizării rutiere corespunzătoare și vor fi reluate în primăvara anului curent.

Contractul semnat cu Metag la sfârșitul lunii ianuarie 2019, prevede lucrări de construcție a carosabilului, 31 de podețe, 3 stații de așteptare a transportului public și instalare a 960 de indicatoare rutiere.

Lucrările de construcție a drumului ce face conexiunea cu vama Giurgiulești, frontiera cu România, au o valoare de peste 18 milioane de euro, acordați din împrumutul oferit Guvernului Republicii Moldova de către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare.