În perioada de iarnă, Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” planifică lucrări de întreținere de rutină prin salubrizare și defrișare a suprafețelor împădurite din zona de siguranță a drumurilor naționale.
Arbuștii crescuți haotic de-a lungul drumurilor provoacă formarea troienelor, generează cheltuieli suplimentare pentru procesul de deszăpezire și face dificilă evacuarea apelor pluviale.
Muncitorii rutieri efectuează lucrări de defrișare și salubrizare în scopul asigurării esteticii, vizibilității părții carosabile a drumurilor, cât și a indicatoarelor rutiere, sporind astfel siguranța la trafic.
Lucrările sunt executate prin intermediul S.A. „Drumuri” din teritoriu, fiind finanțate din mijloacele fondului rutier.
În cazurile când unele tronsoane de drum se află în construcție sau reabilitare, fiind transmise în gestiunea antreprenorilor cu care ASD are încheiate contracte, salubrizarea, defrișarea arbuștilor și întreținerea șantierelor este obligația acestora.