Directorul adjunct al Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, Serghei Galușca, împreună cu reprezentanții Agenției de Stat pentru Reconstrucția și Dezvoltarea Infrastructurii din Ucraina, au efectuat astăzi o vizită de documentare în teren, în legătură cu construcția podului de frontieră care va traversa râul Nistru în zona satului Cosăuți, Republica Moldova, și Yampil, Ucraina.
În acest context, reamintim că la data de 12 iunie curent, la Kiev, a fost semnat Acordul privind construcția podului rutier transfrontalier peste râul Nistru, la frontiera moldo-ucraineană, în zona localităților Cosăuți – Yampil, de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija și ministrul Comunităților, Teritoriilor și Dezvoltării Infrastructurii al Ucrainei, Oleksandr Kubrakov.
Scopul acestui proiect este de a interconecta infrastructurile rutiere între Republica Moldova și Ucraina, pe traseul T-02-02 Mohyliv-Podilsky-Yampil-Kryzopil-Bershad-Uman (UA) şi drumul naţional R14.1 R14-Cosăuţi – frontiera cu Ucraina (MD).
Podul va avea o lungime de peste 1400 de metri, două benzi de circulație și două trotuare pietonale pe ambele părți. De asemenea, va fi construit un drum de acces de aproximativ 8 km.
Construcția acestui pod va facilita dezvoltarea și creșterea cooperării economice și sociale între cele două țări.