O delegație a ASD, condusă de directorul general, Sergiu Bejan, participă la conferința ,,InfraDays 2023”, desfășurată la București, România.
Evenimentul organizat de ALLBIM NET în parteneriat cu Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul UTCB, a întrunit ingineri, proiectanți de infrastructură, reprezentanți ai asociațiilor profesionale ai mediului universitar, producători de software, care au abordat aspecte esențiale ale digitalizării proceselor în infrastructură, atât din perspectiva proiectanților cât și din cea a beneficiarilor, a asociațiilor profesionale sau a producătorilor de prefabricate sau de software dedicat acestui domeniu.
Menționăm că, pentru prima dată inginerii din Republica Moldova implementează tehnologia BIM în proiectare. Pentru proiectele de infrastructură aceasta presupune prelucrarea informațiilor obținute din diverse surse și permite atât urmărirea în timp a proiectului cât și monitorizarea acestuia.
Reiterăm că, compania ALLBIM NET a oferit consultanță pentru implementarea BIM în procesele ,,Administrației de Stat a Drumurilor”, contribuind la crearea unui prim caiet de sarcini pentru realizarea studiului de fezabilitate.
La final, directorul general al ASD, Sergiu Bejan a mulțumit participanților pentru discuții și propuneri în ceea ce privește digitalizarea proceselor în infrastructură, menționând că acestea vor fi analizate și luate în considerare la dezvoltarea sectorului infrastructurii drumurilor.
În același context, delegația a participat la o rundă de discuții ce s-a axat pe schimbul de idei cu alți profesioniști din domeniul de activitate, legate de obiectivele de infrastructură ce vor contribui la optimizarea procesului de adaptare a sistemului de infrastructură rutieră din Republica Moldova la noile standarde europene.