Lucrările de construcție a 19 km ai drumului național M3 Porumbrei-Cimișlia – executate în proporție de 45%

Construcția a 19 km, parte a traseului național M3 Porumbrei-Cimișlia, înregistrează un progres de execuție a lucrărilor de circa 45%. Tronsonul urmează a fi finalizat integral în luna ianuarie a anului 2022. Segmentul de drum, aflat în proces de construcție, traversează extravilanul orașului Cimișlia, satelor Iurievca, Porumbrei, Sagaidac, Gradiște, Coștangalia din raionul Cimișlia.

În cadrul unei vizite la șantierul de construcție, reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor au monitorizat efectuarea lucrărilor de instalare a grinzilor și barierelor de siguranță a podurilor, construcție a terasamentelor și așternere a stratului drenant.

Contractul încheiat cu compania ONUR prevede construcția drumului nou cu îmbrăcăminte rutieră din beton asfaltic, reabilitarea unui pod din preajma satului Porumbrei, construcția a alte 7 poduri, 19 podețe și canale de scurgere, instalarea a peste 1000 de indicatoare rutiere și aplicarea marcajului rutier corespunzător.

Proiectul de construcție a drumului în această regiune are ca obiectiv eliberarea traseelor locale de traficul mașinilor de mare tonaj, reducerea timpului de deplasare a conducătorilor auto, asigurarea circulației rutiere în condiții de siguranță și confort.

Procesul de construcție a drumului cu 2 benzi de circulație se desfășoară din împrumutul cu o valoare de 30 milioane de euro, acordat de Banca Europeană de Investiții.

Menționăm că Administrația de Stat a Drumurilor monitorizează sistematic mersul lucrărilor în șantierele de construcție și conlucrează cu antreprenorii, astfel încât orice dificultate să fie înlăturată în termeni restrânși, iar efectuarea lucrărilor de construcție a drumurilor naționale să se desfășoare calitativ, conform caietului de sarcini și normativelor în vigoare.