Lucrările de reparație a îmbrăcăminții rutiere pe drumul național R21 Orhei-Bravicea, km 13-18 -au fost finalizate

Lucrările de reabilitare au demarat în perioada august 2020- septembrie 2022.  În acest scop a fost instituită Comisia de recepție la terminarea lucrărilor formată din reprezentanți ai Administrației de Stat a Drumurilor, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, INSP, AST, companiei de proiectare și alte entități conexe.

Lucrările executate în cadrul proiectului de către antreprenorul ,,Genesis Internațional” S.R.L, au prevăzut reabilitarea a 4,85 km de drum de categoria tehnică a III, cu suprafața totală a părții carosabile de 46 846 m2 pentru care au fost utilizate peste 11 mii tone de beton asfaltic. La execuția totală a obiectivului sau efectuat lucrări de terasamente de circa 11,6 mii m3, 6330 m3 de material drenant și două straturi stabilizate cu ciment de 18 cm, respectiv 10 cm, în volum total de 13,8 mii m3.

Totodată, proiectul a inclus, amenajarea sistemului de evacuare a apelor pluviale care cuprinde amenajarea a 4 podete tubulare, consolidarea a 3,5 km de rigole din beton și amenajarea a 770 m de rigolă carosabilă. Pentru asigurarea siguranței și confortului locuitorilor din satul Morozeni sau amenajat peste 1400 m de trotuar, 19 drumuri laterale, 40 accese în curți, 2 platforme de staționare și montarea a peste 650 m de parapet metalic.

De asemenea, în scopul creșterii nivelului de siguranță pentru participanții la trafic, au fost instalate indicatoare rutiere și peste 2700 de metri pătrați de marcaj rutier.

Drumul național R21, km 13-18, are 2 benzi de circulație cu lățimea părții carosabile de 7 m. Acesta a fost reabilitat cu sprijinul mijloacelor financiare alocate din Fondul Rutier, în valoare de circa 59 milioane lei.