Sectorul 1 al drumului de centură a orașului Chișinău, deschis pentru circulație

În prezența prim-ministrei Natalia Gavriliță, a viceprim-ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, secretarul general al MIDR Lilia Dabija, Janis Mazeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova și conducerea ASD, a fost deschis traficul rutier pe drumul de centură a orașului Chișinău, Sectorul 1. 

,,Acest drum construit conform normelor europene, va fi sigur pentru cetățenii noștri, având menirea să decongestioneze traficul pentru centura orașului Chișinău, ceea ce va contribui la reducerea ambuteiajelor. Totodată, va spori nivelul de siguranță și confort pentru participanții la trafic”, a declarat directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan.

Suportul financiar pentru realizarea acestui proiect a fost oferit de către Banca Europeană de Investiții (BEI), și are o valoare de 9,9 milioane de euro.

Tronsonul este situat la circa 10 km vest de Chișinău, cu o lungime de 6,5 km. 

În urma implementării proiectului, a fost construită partea carosabilă, s-au executat lucrări de drenaj, de așternere a straturilor de bază, de construcție a terasamentelor, de reconstrucție a sistemului rutier, de aplicare a marcajelor, indicatoarelor rutiere și instalarea parapetelor de siguranță.

Menționăm că, centura Chișinăului are 6 sectoare, cu o lungime de aproximativ 90 de km. În perioada următoare, vor fi lansate și licitațiile pentru construcția altor două sectoare.