ALERTĂ: Creșterea furturilor de mijloace tehnice de dirijare a circulației rutiere pe drumurile publice naționale

Administrația de Stat a Drumurilor informează privind creșterea cazurilor de furturi a parapetelor metalice de protecție, pilonilor de dirijare și a altor elemente rutiere de pe traseele naționale din țară. Aceste infracțiuni afectează grav infrastructura rutieră și pun în pericol siguranța circulației.

Potrivit ultimelor statistici, în anul 2022, au fost furați 307,1 metri liniari de bară metalică și 63 de stâlpi, provocând un prejudiciu în valoare de 463413,74 lei. În 2023, aceste infracțiuni au continuat, cu un prejudiciu în valoare de 512491,47 lei, în care s-au furat 332 metri liniari de parapet metalic și 18 stâlpi. Zonele cele mai afectate sunt sectorul Cimișlia, Criuleni, Orhei, Ialoveni și altele.

Printre cele mai recente cazuri de furturi raportate se numără următoarele:  

  • 30 indicatoare rutiere, lisă și buloane de la parapetul metalic -pe drumul național M3 Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti – frontiera cu România;
  • 55 semne rutiere – pe drumul republican R1 Chişinău – Ungheni – frontiera cu România;
  • stâlp de metal pe drumul de ocolire a orașului Comrat;
  • deteriorarea marcajului rutier (vopsirea sau acoperirea peste semnele existente) – pe drumul național M3, km 96-150.

Administrația de Stat a Drumurilor condamnă ferm acesta furturi și face apel către societatea civilă și instituțiile competente să se alăture eforturilor noastre pentru a stopa aceste furturi și a asigura circulația în condiții de siguranță pe drumurile naționale.

În același timp, îndemnăm cetățenii să fie vigilenți și să raporteze orice informații sau activități suspecte legate de furturile de elemente rutiere. Dacă aveți astfel de informații, vă rugăm să le transmiteți autorităților competente pentru a ne ajuta să punem capăt acestei probleme.

Protejarea infrastructurii rutiere și prevenirea acestor infracțiuni este esențială pentru a menține siguranța și integritatea rețelei de drumuri naționale.