Lansarea licitației publice – achiziționarea serviciilor de Consultanță pentru Supervizarea Tehnică

Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” informează că astăzi, 22 august 2022, a avut loc lansarea licitației publice – achiziționarea serviciilor de Consultanță pentru Supervizarea Tehnică a execuției lucrărilor de construcție a drumului M3 Chișinău – Comrat – Giugiulești – frontieră cu România (ocolirea or. Vulcănești), km 0+000 – km 8+580, în cadrul contractului RSP/W14/01. Acest contract este parte a Programului din Sectorul Drumurilor, iar suportul financiar pentru realizarea acestuia va fi asigurat de către Banca Europeană pentru  Reconstrucție și Dezvoltare.

În contextul asigurării controlului calității, pe parcursul execuției lucrărilor de construcție a sectorului de drum menționat mai sus, în cele ce urmează va fi selectată o companie de supervizare căreia i se va atribui rolul de ”Inginer” în cadrul contractului FIDIC. În acest sens, toate companiile eligibile sunt invitate să își depună ofertele până la data limită stabilită – 06 octombrie 2022.

Contractul de lucrări presupune construcția a unui drum nou pe o lungime de circa 8,58 km la estul și sudul orașului Vulcănești.

Proiectul include următoarele lucrări: 

  • amenajarea acceselor laterale către câmpurile agricole și amenajarea intersecției cu drumul regional G142 „Vulcănești – Etulia”;
  • construcția unui pod la km 2+965 cu o lungime de 42 metri și a unui pasaj la km 4+690; 
  • construcția noilor terasamente pe sectorul km 2+800 – km 8+580;
  • reconstrucția sectorului de drum existent km 0+100 – km 2+800. 

Licitația publică internațională va avea loc pe portalul online de achiziții (ECEPP) al Băncii Europene pentru  Reconstrucție și Dezvoltare. Documentele aferente acestui proces de achiziție pot fi accesate la linkul următor:

De asemenea, toate informațiile actualizate vor fi făcute publice și pe pagina web a Î.S. „Administrația  de Stat a Drumurilor” www.asd.md, la rubrica „achiziții internaționale”.