Replică la informația apărută în presă privind situația din industria rutieră

Ca urmare a afirmațiilor aparute în mass-media conform cărora: „în infrastructura rutieră sunt întărzieri de plată a salariilor muncitorilor”, facem următoarele precizări:

  • Ministerul Finanțelor efectuează finanțarea lucrărilor de construcție, reabilitare și reparație a drumurilor publice naționale prin intermediul Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”. Actualmente, datorii pentru astfel de lucrări nu se atestă.
  • Achitarea se face în baza actelor ce demonstrează volumul lucrărilor executate, conform cadrului legal.
  • Antreprenorii, câștigătorii licitațiilor publice, în domeniul reparației și întreținere drumuri, sunt entități la autogestiune care activează pe cont propriu cu risc asumat. Respectiv, în contractele unde Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” este beneficiar, toate plățile au fost achitate în deplină măsură.

Solicităm pe această cale mass-mediei o documentare corectă şi nu o dezinformare a situaţiei reale, ceea ce ar putea conduce la defaimarea instituțiilor vizate.

Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” este deschisă la examinarea și oferirea răspunsurilor la solicitările de informație adresate de către reprezentanții mass-media pentru a aduce „lumină” și claritate referitor la acest subiect.