Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a emis în august 2016 un ordin coordonat cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Culturii și Mitropolia Moldovei și cea a Basarabiei, cu privire la demontarea însemnelor funerare de pe traseele naţionale ale ţării.
Ordinul prevedea demontarea benevolă a însemnelor funerare în termen de 6 luni. Populația a fost informată despre această decizie. În cazul când aceste obiecte nu sunt demontate de către rudele persoanelor decedate, atunci ele urmează să fie demontate de întreprinderile specializate – S.A. Drumuri, și duse în locuri speciale, coordonate cu preoții din localități.
În urma inspectării drumurilor naționale, efectuată de către Î.S. ”Administrația de Stat a Drumurilor” au fost identificate circa 3500 cruci și alte obiecte funerare amplasate în zona adiacentă drumurilor.
Începând cu luna noiembrie 2016, drumarii au început demontarea însemnelor funerare care nu au fost scoase de către rude. În total, până în luna martie 2017, au fost demontate 2900 însemne funerare, adică 83% din numărul total.
Cea mai bună situație la acest capitol se atestă în zonele de responsabilitate ale S.A. ”Drumuri-Bălți” și S.A. ”Drumuri-Căușeni”, unde au fost demontate peste 97%.
În schimb mai au mult de lucru la acest compartiment S.A. ”Drumuri-Edineț” și S.A. ”Drumuri-Cahul”, unde au fost demontate mai puțin 50% din însemnele funerare, iar în zona aflată în gestiunea S.A. ”Drumuri-Comrat” nu a fost demontat nici un însemn din cele 141 existente.
Î.S. ”Administrația de Stat a Drumurilor” aduce la cunoștința populației că rudele persoanelor decedate care au cruci sau monumente pe marginea drumurilor publice se pot adresa întreprinderilor specializate de întreținere a drumurilor (S.A. Drumuri) cu o cerere pentru li se acorda ajutor gratuit la demontarea și transportarea însemnelor funerare.
Ar fi bine ca până la Sărbătorile de Paști să se reușească demontarea tuturor însemnelor funerare din zona drumurilor publice.
E-Transformare, comunicare